marți, 1 ianuarie 2013

TADEUSZ RÓŻEWICZ, Nu vă ruşinaţi de lacrimi



TADEUSZ RÓŻEWICZ

(n. 9 0CTOMBRIE 1921, RADOMSKO, POLONIA)


OPERA POETICĂ

NELINIŞTE

MANTAUA ROŞIE

CINCI POEME

TIMPUL CARE VINE

CÂMPIA

POEM DESCHIS

VERSURI ŞI POEME

POEZII ALESE



„Lumea lui Różewicz ne aminteşte

de urmele ferigii în cărbune, de insecta

din bulgărele de chihlimbar, de figurile

din Pompei încremenite în gesturi obişnuite ori dramatice,

 surprinse însă într-o materie

vulcanică. Este o lume care ar exista parcă,

dar care poartă în organismul ei
o moarte programată,
care îi defineşte adevărată natură.”
ANDRZEJ LAM
 

MAMA SPÂNZURAŢILOR



Se freacă de pielea zgrunţuroasă a gloatei,
Aici
pe străzile acestea umblă
mama celor spânzuraţi
neagră
capul argintiu în braţe
şi-l poartă
vai cât de grea e stânca
împovărată de noapte
şi de lumină spartă

năucă se-nvârte
şi cântă şi cântă
în ghetele-i cu tocuri tocite
cu pântec sterp
cu sân ofilit
urlă sirena năucă
la luna puhavă de deasupra oraşului.

cu tălpi de plumb păşeşte
pe betonul străzilor
mama celor spânzuraţi
cu luna atârnată de gât
se duce la fund
frecându-se de solzii zgrunţuroşi ai gloatei. 

NU VĂ RUŞINAŢI 

Nu vă ruşinaţi de lacrimi
nu vă ruşinaţi de lacrimi tineri poeţi.

Luna şi noaptea înstelată
dragostea curată şi ciripitul păsărelelor
să vă încânte.

Să nu vă fie teamă că zburaţi
stelele că le atingeţi
comparaţi ochii cu stelele.

Să vă mişte ghioceii
fluturaşii galbeni
răsăritul şi apusul soarelui.

Daţi boabe porumbeilor blânzi
cu zâmbetul pe buze observaţi
câinii florile rinocerii şi locomotivele.

Vorbiţi despre idealuri
declamaţi ode ale tinereţii
să aveţi încredere în pietonii străini.

Cu naivitate să credeţi în frumos
cu sentimente nobile să credeţi în om.

Nu vă ruşinaţi de lacrimi
nu vă ruşinaţi de lacrimi tineri poeţi. 

GÂTLEJUL LIBERTĂŢII

În memoria lui 
Augustin Zoroa şi Lucas Nunez

Naivi cei ce-au crezut
că doar o singură dată se moare
pentru cauza cea dreaptă

Gâtlejul o să implore
viaţa
gâtlejul se va zbate
ca viermele călcat în mocirlă

Buzele lumii sunt perfect închise
ochii lumii sunt perfect închişi
corpul umflat de bătaie
este zvârlit peste zidurile temniţei

De aur e tăcerea lumii vândute. 

TRANDAFIRII VERZI AI POETULUI 

L-am văzut
semănând vântul
făcea atât de frumos
ca o floare
care îşi împrăştie polenul

Plecând
n-a cules furtuna

ci crengi de trandafiri
şi fiecare din ele verzi 

LA MOARTEA POETULUI 

În amintirea lui K. I. Galczyński 

Cad lacrimi şi păsări
stele şi zăpadă
sceptre şi ploi
tăceri şi tunete

Zburând
te-ai poticnit de trunchiul de argint
al nopţii de decembrie
şi-ai căzut
din ce în ce mai repede
mai clar
îmi pun palmele la ochi
cu toate că nu văd nimic

Acolo te aşteaptă
Muzele
fetiţe plicticoase cu bentiţe
din primul detaşament
al unei şcoli de la ţară

Te vor lua de mâna
care a lăsat condeiul
şi te vor conduce departe
că eşti încă slăbit
că încă te mai doare
inima-ţi sărmană
omenească

Ai să le reciţi
versurile
nescrise
tăcute ca florile 

MASACRUL COPIILOR 

Copiii ţipau: „...Mamă!
Eu am fost cuminte!
E-ntuneric! Întuneric!”

Îi vedeţi
Se duc la fund
Vedeţi tălpile micuţe
s-au scufundat

Vedeţi oare
urma aceasta
tălpile acestea micuţe
aici şi-acolo

Buzunarele sunt pline
de sfori pietricele
şi de căluţi din sârmă

Câmpia largă e închisă
ca o figură geometrică
copacul de fum negru 
e vertical
copac mort
fără  stea în coroană

Muzeul din Auschwitz, 1948 

POETICĂ 

I 

Curat e cântecul
poetului
care slujeşte
o cauză dreaptă

El ocoleşte cimitirele
de vorbe şi de icoane
Respinge recuzitele şcolilor
palpează inima şi lucrurile
scrie versuri simple

Se prăbuşesc vorbele
din care lipseşte dragostea
căci fără ea cântecul nostru
e ca zumzetul insectelor
ca vopseaua fructelor de ceară
ca sunetul tablei de alamă
ca strigătele unui beţivan
ca tăcerea lucrurilor

Cântecul fără dragoste
e mort
lumea îi întoarce spatele
indiferentă şi aspră 

II 

Credeam
că vorbele sunt uşoare
ca un fulg
strălucitoare ca mătasea
rotunde ca genunchii fetelor
fără de grijă ca glasul păsărilor
credeam că vin
ascultătoare
la fiecare chemare
că se pot compune din ele tablouri
a căror multitudine de sensuri
ascund în ele bogăţia... 

MOARTEA 

Zid geam
pe la uşă
glas de copil

afară-i strada
un tramvai
intră regele Irod
diavolul şi moartea
dau regelui un zlot
şi scot tot cârdul
afară

moartea este
adevărată
se uită de jur împrejur
şi-ameninţă cu degetul 

PASĂREA 

Omul acela
cu ochii închişi
a fost aruncat în foc
peste o clipă îl va pârjoli viaţa
pielea lui transparentă
prin care se vede o pasăre
va atâraa între
mesele celor două cafenele

sub soare şi sub stele 

PERSUASIUNE 

Nu te teme
aceasta-i camera ta
vezi masa şi şifonierul
un măr pe masă
de mobilă ţi-e frică
prostuţule
domnul acela n-o să mai vină

Ţi-e frică de scaun
de slova din ziarul vechi
te prosteşti
exagerezi
vrei să te remarci

Zâmbeşte
domnul acela n-o să mai vină
uită-te în ochii noştri
nu te ascunde pe la colţuri
nu sta la perete
nimeni nu-ţi spune
să stai la perete
vorbeşte 

MORMÂNTUL LUI DANTE LA RAVENNA 

Dante
Aici nu-i nimic
E pustiu numai
Excursie ochelari verzi
ochi roşii buze albastre
păr portocaliu
capete de tot felul
Mergem apoi mai departe
Vă rog
Unul după altul
Se uită printr-o crăpătură
Acolo unde nu-i nimic 
Dantis poetae sepulcrum 
Un invalid fără picioare
care stă-ntr-un colţ
spune ruşinat
Asta e totul
nu mai e nimic altceva
Lanţuri de oţel
O coroană de bronz 
Virtuti et Honori. 

LIRICA DIN LAUSANNE 

Crucea fără braţe
dragoste fără credinţă
poetul
pe malul apei mari
curată şi moartă
aşteaptă să vină
şarlatanul

poezia-i
o rană deschisă
ultima zvâcnire a sângelui

imaginea înţepenită
a lumii 

POEM PATETIC 

Îi vor huli pe poeţi
veacuri de-a rândul
au şters pământul şi stelele
veacuri de-a rândul
îşi vor şterge şi propriile chipuri

Poetul îngropat de viu
e ca un râu freatic
păstrează în el
chipuri şi nume
speranţa
şi patria

Poetul defăimat
aude voci
îşi aude glasul
se uită
ca un om trezit
la miezul nopţii

Însă minciuna poetului
se dezvoltă
se înalţă
cât Turnul Babel

e monstruoasa 
şi nu moare 

POEZIA MEA 

nimic nu lămureşte
nimic nu tălmăceşte
la nimic nu renunţă
neţărmurirea n-o cuprinde
speranţei nu-i dă viaţă

nu creează reguli noi de joc
la distracţii nu participă
are locurile ei
pe care trebuie să le completeze

dacă nu-i o vorbire ezoterică
dacă nu se exprimă original
dacă nu trezeşte mirare
probabil că aşa trebuie

este supusă propriilor nevoi
propriilor posibilităţi şi limite
singură se întrece pe sine

nu ocupă locul alteia
şi nu poate fi înlocuită de alta
e deschisă tuturor
şi lipsită de secrete
are nenumărate sarcini
cărora niciodată nu le face faţă 

ELEGIE 
Lui Vasko Popa 

Străbatem o alee din parc
îmbătrânim după fiecare cuvânt
cu pasul frunzei

stângându-ne vorbim blând
despre trecutul poeziei

sunt poeţi care se sinucid
alţii scriu despre moarte

eu îmi omor poezia
şi văd mai clar

Când va bate ceasul Poeziei Noi?
voi încerca să-ţi spun Ţie şi Mie

Când ultimul poet
va fi primul poet
iar primul ultimul
când versul rău
va fi un vers bun
iar versul bun
un vers rău
atunci va bate ceasul
poeziei noi

Râzi fratele meu
te plictiseşte retorica mea searbădă
cubică
să mergem la masă
îmi place ciorba de fasole

O femeie
care nu mai este femeie
trece pe lângă noi şi râde
de una singură
cu buze
prin care nu mai circulă
sânge...

a auzit din prezicerea mea
ultimele vorbe


ORIGINEA UNUI POEM NOU

Noaptea
aleargă două poeme
aruncate
unul asupra celuilalt

formele acestor poeme
moderne
precise
măruntaiele luminoase
comode de avangardă
se ciocnesc cu sine
oarbe

spargere
de imagini
troznire
stoarcere
strivire
pătrundere
agonie de forme

rupe linia
striveşte răsuflarea
smulge cuvintele
topeşte trăsăturile
şocul
noul poem
al treilea poem
se năşte în agonie
curge
pe apele fetale
ale umanităţii

noua plăsmuire
enigmatic surâzândă
lentă
pregătită
pentru o subită
creştere