duminică, 27 martie 2016

LOREDANA DĂNILĂ, VIAŢA MEA DATĂ ÎN ARENDĂ



IUBIRE DE PROVINCIE

Primăvara desculţă la geam,
îmi scutură praful în faţă,
tu strângi tristeţea în pumni,
până ţâşnesc muguri,
un clopot ne face gândurile ţăndări.

A fost ediţia de seară,
a unei iubiri de provincie...

BANAL ÎN DOI

Primăvara se decupează lasciv,
timp fără noimă,
destinul îşi aruncă zarurile
(pe fiecare parte, acelaşi număr!)
Spune-mi pe nume să aflu
câte silabe compun o umbră.

VINDECARE

Prin cotloanele sorţii
cumpăr vise la mâna a doua.

Hohote de îngeri
şi-o ploaie torenţială
îmi udă aşteptările până la măduvă.
Mă vindec de iubire.

GELOZIE

Am înjunghiat cuvintele
să nu văd lacrima
cerşind îndurare.
BIZARERII

Cum ar fi, de pildă, să găseşti ziua de vineri
ştearsă din calendar
sau să-ţi fugăreşti tristeţea
desculţă prin iarbă.
Să priveşti moartea direct în suflet
şi să-i speli măduva cu rouă.

OCTOMBRIE

Octombrie îmi lustruia aşteptările
O ploaie desuetă cădea
învineţită de spaimă.
Resemnată mi-am trimis
tristeţea la cabina de probă.

ÎMI INSTRUIAM SINGURĂTATEA

Urlau clopote resemnate,
duminici silabiseau psalmi,
mă lepădam de tine
şi consoanele sângerau.
Instruiam singurătatea
să nu mai coboare
în gările tale...

VAI MIE!

Vai mie!
Toamna mi-a cumpărat drepturile de autor.
Invoc o ninsoare să-mi zgâlţâie cerul
de care mi-am agăţat ruga.

Dar plouă păgân
prin viaţa mea dată în arendă.
Loredana DĂNILĂ