| CUVÂNT ŞI IMAGINE | |||
|
LITERATURĂ ŞI CINEMATOGRAFIE
9 aprilie 2015
◊◊◊
Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a
pus rânduială şi semn fiecărui neam. Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul. Dintre jidovi,
a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea,
să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Iisus; şi după
aceea să înduraţi mult năcaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să
curgă spre voi banii ca apele. A chemat pe ungur cu degetul şi i-a ales, din
câte avea pe lângă sine, jucării: Iaca, dumnitale îţi dau botfori şi pinteni şi
râşină să-ţi faci sfârcuri la mustăţi; să fii fudul şi să-ţi placă petrecerile
cu soţii.S-a înfăţişat şi turcul: Tu să fii prost; dar
să ai putere asupra altora cu sabia. Sârbului
i-a pus în mână sapa. Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai beţiv
dintre toţi şi să se dovedească bun cerşetor cântăreţ la iarmaroace. A poftit pe boieri şi Domni la ciubuc şi
cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiţi în dezmierdare, răutate şi
ticăloşie; pentru care să faceţi bine să puneţi a mi se zidi biserici şi
mănăstiri. La urmă, au venit şi muntenii ş-au
îngenuncheat la Scaunul împărăţiei. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:
– Dar
voi, năcăjiţilor, de ce aţi întârziat?
–
Am întârziat, Preaslăvite, căci suntem cu oile şi cu asinii. Umblăm domol; suim
poteci oable şi coborâm prăpăstii. Aşa ostenim zi şi noapte; tăcem, şi dau zvon
numai tălăncile. Iar aşezările nevestelor şi pruncilor ne sunt la locuri
strâmte între stânci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsneşte şi bat
puhoaiele. Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde şi ape line.
–
Apoi aţi venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteţi, dar
n-am ce vă face. Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o
inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la
voi cel cu cetera şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe.
Povestea asta o spunea uneori
Nechifor Lipan la cumătrii şi nunţi, la care, în vremea iernii, era nelipsit.
Zicea el c-ar fi învăţat-o de la un baci bătrân, care fusese jidov în tinereţe
şi binevoise Dumnezeu a-1 face să cunoască credinţa cea adevărată. Acel baci
ştia şi altele şi cunoştea şi slovă, lucru de mare mirare între ciobani. De la
el Lipan deprinsese şi unele vorbe adânci, pe care le spunea cu înţeles la
vreme potrivită.
(MIHAIL
SADOVEANU, BALATGUL)
|
 |
| VITORIA LIPAN |
 |
 |
VITORIA LIPAN
◊◊◊
„Gheorghiţă era numele care plăcuse Vitoriei, căci
era numele cel adevărat şi tainic al lui
Nechifor Lipan. Acest nume i-l rostiseră preotul şi nânaşii la sfântul botez,
când îl luminaseră cu aghiazmă şi cu mir întru credinţa cea adevărată. Însă
într-al patrulea an al vieţii se îmbolnăvise de hidropică şi atâta slăbise
încât au fost poftiţi preoţi de i-au făcut sfintele masle. Atuncea, după masle,
a venit şi ţiganca cea bătrână a lui Lazăr Cobzaru, şi maică-sa i l-a vândut pe
fereastră luând preţ pentru el un bănuţ de aramă. Primindu-l de la mama lui,
Cobzăriţa i-a suflat pe frunte descântând,
şi i-a schimbat numele, ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea.
De-atuncea i-a rămas numele Nechifor; dar când n-o auzea nimeni şi erau singuri, Vitoria îi zicea, cu anumit glas,
tot Gheorghiţă.“
(MIHAIL SADOVEANU, BALTAGUL)
GHEORGHIŢĂ
BALTAGUL
VITORIA LIPAN
NEGUSTORUL DAVID
GHEORGHIŢĂ
VITORIA LIPAN
GHEORGHIŢĂ, VITORIA
 
CALISTRAT BOGZA
ILIE CUŢUI
CALISTRAT BOGZA
◊◊◊
„Meşter
priceput este Sadoveanu când este vorba să învie o figură sau o situaţie
printr-o trăsătură unică, o imagine sau o comparaţie. Descrieri mai
întinse, cu acumulare de note văzute, nu
lipsesc în opera atât de întinsă a povestitorului, în care oamenii sunt evocaţi uneori în fizionomia sau
portul lor. Totuşi, Sadoveanu
pare a prefera viziunea fulgurantă, luminată în scăpărarea unei scântei,
a «gestului» rapid şi elocvent.“
(TUDOR VIANU, ARTA PROZATORILOR ROMÂNI)
◊◊◊
„E o
limbă ireală, cum se cuvine unei lumi ieşite din ev, o adevărată creaţie,
amestec original de Neculce, grai ţărănesc, ardelenesc, chiar muntenesc, limbă cultă şi limbă bisericească, fără nicio
asemănare cu izvoarele ei parţiale. (...) Frazele curg vrăjite într-o
savuroasă monotonie liturgică, împrumutând realitatea lor
lumii vizibile.“
(GEORGE CĂLINESCU,
ISTORIA
LITERATURII
ROMÂNE DE LA ORIGINI
PÂNĂ
ÎN PREZENT)
◊◊◊
„Luat în totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor cu o
capacitate de a vorbi autentic enormă. Prin gura sa vorbeşte un singur om,
simbolizînd o societate arhaică, de o barbarie ideală, pusă într-un decor
sublim şi aspru.“
(GEORGE CĂLINESCU,
ISTORIA
LITERATURII
ROMÂNE DE LA ORIGINI
PÂNĂ
ÎN PREZENT)
 |
