BREAKING NEWS
Marin Sorescu, Domnule Eco, nici n-a existat! Dumneavoastră
aţi
fotografiat, complezent, acel amărât sătuc oltenesc, Bulzeşti
botezat,
agăţat de apa Frăţilei, ca un bujor la urechea fetişcanei
prăşind
zăpucul pe Bisa. Aci a trăit Nea Florea, hâtrul cu potricală
şi cu
foarfece de miţuit oile seine şi pe ageamiii Nicoliţei Sorescu.
Aci Măria
Bălii, mustoasă uzină de porecle, se bălăcărea cu Miai,
zis Tropănel,
fiastrul, bătându-şi („la leau“) dulăii să-i latre ăleia
până în
uşă. Aci ţaţa Măria, maştera, blestema cu revolta crăcită
până
la buric: „Alege-s-ar praful de el! / Praful şi pulberea, / Din
creştet
până-n călcâie / Şi din călcâie până-n creştet!“ De când îşi
angajase
feroce ibovnic muierea, pe Mitru lui Ciugulea, Maestre,
Bâţu
avea coarnele cât ale ţapului! Năvlegul dormea pe mintean,
lângă
patul dichisit, să nu-l deranjeze dumneaei, pramatia, când
– pâş-pâş!
– o ştergea la mârlitor să-i sufle în năplaiul din lampă.
Aci,
pe Sălişte, Nea Coza, decapitând strigoii şi moroii îmbufnaţi,
băgase chiar moartea în sperieţi. Ţârcovnicul
ivindu-se La Lilieci,
„lumea se ridica-n picioare, cinstind
intelectualul“ şi Chirimenţu
striga: „Stingeţi lumânările că se consumă
curentul!“ Moş Pătru,
ţandără de filozof, discuta aci, pe
Mătăsoaia, cu boii C.A.P.-ului
„chestiuni şi mai aşa şi mai aşa“. Apoi se
văicărea în dodii. Ieri
muierea „pupa mâna bărbatului“ şi din
„dumneata nu-l scotea
niciodată“. Acum şi zăbicul „are alt gust“.
Acum şi vitele „sunt
mai proaste“. Priviţi! Dealurile – „nişte
spinări de lupi, zburlite“,
văile – „nişte pâlnii de turnat gaz“, roţi de
foc „rostogolindu-se
din cer, dintre stele“. Pe Costică,
ex-asasinul, îl doare grozav:
„Impresia satului aci-n ceafă.“ Uite-i pe ăştia,
Ciudin, găinarul,
cu beregata tăiată, Mitrele, nevricosul, care
„a ciuntit sălciile“
cu suicidurile sale ratate. Uite-i pe Ribla
şi Zarbă, milogii noştri
trăind „ca tusea şi junghiul“, avându-şi
„fiecare traista lui“. Aci,
„dreaptă, înaltă şi serioasă“, ţivleşte Băbătia
spălând, până leşină,
„clanţa uşii după fiecare musafir“. De când
Dumnezeu s-a arătat,
vara, în pătuiag: „Toţi se-nchină, nu mai
prididesc cu-nchinatul, /
Au făcut scurtă la mână.“ Uite-i pe Zgarbură
Dimie, mortul-mire,
şi pe Torica lui Noatinu, mireasa lui, încinsă
„ca sticla de lampă“.
Unde-s căluşarii, vătaful şi mutul prujind?
„Nu se auzea decât
vuietul jocului, / Ca o apă vijelioasă care
iese dintr-o peşteră...“
Unde-s Paparudele şi Fierăritul, Păun
Umblatul şi Măciuchiţa lui
Goage al lui Spartu, Momâile şi Grapa? Unde-s
Belitorii şi Pârliţii,
Mitru Tălmaciu şi Nicoliţa Sorescu, Ulmul („na!“)
care „o vede
că îl vede“? Unde-s chiaburii, maşinile negre,
amprentele de nas?
Unde-s cetele „vesele, mişunând ca albinele“,
ciobanul „care şi-a
pierdut oile“ pe-o geană de plai, pe-o rană
de rai, măicuţă Mărie?
ŞTEFAN DINCESCU
