ASCITA. JURNAL DIN NOAPTE
Fiului meu Florin Daniel Dincă
JURNAL DIN NOAPTE (66)
Iată-mă, Musaios!... Iată, peregrin
fi-voi de acuma. Drumurile-s multe.
Mâna cui, frăţică, bate c-un şagrin?!...
Ce auz ar şti exilul să-mi asculte?...
Iată-mă, băiete, lespede-n odaie!...
Un subsol, mansardă, vizuină poate?...
Crucea, de tăcere, parcă se înmoaie,
sfinţii, de prin ziduri, morfolesc lăcate.
Ţi-ai primit haraciul, suflet cilibiu,
râncede palavre, candele, coroane?!...
Cărţile din rafturi, năpârlind vădane,
roagă-se blândeţii, plânse, din icoane.
Iată-mă, vlăstare!... Iată, mă declin
după somnul apei prinse în tipare.
Dis-de-dimineaţă cât să mă înclin
fericind fereastra care Patmos pare?...
O să curgem, mâine, veste prin poveste,
escortaţi de urşi, de reni, de albatroşi.
Vom plăti la vămi, uitând ce-mi este,
pasămite, zloţi, carboave, groşi.
Iată-mă, bădie, mare, vânt, năier!...
Frigul, din capelă, macerează-mi scutul.
Ochii strâmbă zarurile altui cer din cer,
decantând fantasmele, necunoscutul.
Prinde-mă în orii, Alexandre!... Glorii
cine mai tocmeşte?... Doamne, iată,
azi din parantezele de prin istorii
costelivi buim, chirciţi, la judecată!...
Pomi să-ţi fim, chiar zarzări, meri şi pruni,
îngerii, prin flori, să-şi dea boracii huţa,
rogu-te, Milosule, răcani să ne aduni,
şarpelui zobindu-i limba, tărtăcuţa!...
Strânge-ne, Slăvitule, la subţioară
greieri şi bondari, jandari şi trule!...
Dă-ne veşnicii din strâmta donicioară,
epitaf agaţă-ne prin fabuloasa Thule!...
Iartă-ne gheparzii, trâmbiţa, aratul,
măcinări de sânge, viclenia, ura!...
Înfrăţeşte-ne, Măreţule, cu Araratul,
iar cu sori, Mărite, să-mi cârpeşti spărtura!...
JURNAL DIN NOAPTE [68]
Să nu-ţi alegi zorzoanele din carte
să-ţi fie, Alexandre, sfetnic, călăuză!...
Să nu primeşti ce faraonul vă împarte,
să nu te miri de-i sabia lăuză!...
Să nu-ţi alegi nici pirotelile din carte
să-ţi fie, Alexandre, cuşmă, căpătâi!...
Să radiezi, postumitatea, ce-mi împarte,
inel regal indiferenţei să-i rămâi!...
Să nu-ţi alegi trădările, nici ura
să-ţi fie, Alexandre, casa, athanorul!...
Să îi astupi, cu perle, rănile şi gura
cui Maicii Lot, ţipând, îi dă onorul!...
Să nu-ţi alegi din boarfe temelia
acelui zigurat ce-n viitor ne-aşteaptă,
să nu pledezi că marşul, bătălia
te-ar murseca pe ultima lui treaptă!...
Să nu-ţi alegi ce ţi-ar cânta mereu
ori cinul gogomanilor ţi-ar cere!...
„Să fii sortit desăvârşirii-i greu;
O cumpănă în zile de durere.”
Să nu-ţi alegi tăcerile din carte
să-ţi fie steaguri, Alexandre, călăuză!...
Să nu curtezi ce Pyrrhos îşi împarte,
să nu adormi cât sabia-i lăuză!...
JURNAL DIN NOAPTE [77]
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
de brave vânători întru vâltori de stele!...
Voi căuta, mă-ntreb, mistreţul de argint
sau doar condurii păpădiei mele?...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să vă gătesc splendori, împărăţie,
în care o să dănţuim zăluzi cu toţii,
cândva, insuperabilă frăţie!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să vă deschid cărările la mare drumul
pe unde vor da iureş farmazonii, faraonii
jucându-se cu torţele, cu scrumul!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să vă pictez c-o pensulă de albăstrele,
să vă-ncălzesc hamacurile istovite
cu putregaiul gârbovelor stele!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
în stele Desnăţuiul violă să îl mut,
să-mi dau cu şmirghel pe lăţoasele iluzii,
bulbuci în Apa Sâmbetei să le strămut!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
acolo, între Urse, la cină să v-aştept!...
Să-mi pun poeme în formol, la uşă,
din transă pe Anubis să-l deştept?...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să mă dezleg în păpădii şi-n margarete,
să-mi plimb ogarii printre îngerii bâhliţi,
să-mi tundă Domnul fercheşul arete!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să dau cu sufletul sclipire pe izvor,
să-mi tăvălesc bacantele în carcalete,
să ţopăi pe Alcor într-un picior!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să mă închid în degetarele cu adormiţii,
să îmi ascut tesacele pe vipiile unui crin,
să dorm peste cenuşile cu amoriţii!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
lin fluviu să mă-nec într-un bălţat ulcior,
să-mi ducă dorul Pegasul fierbinte
să mai fardăm infernul bătrâior!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să mă agăţ sclipici de setea unui clopot,
omăt să mă răsfir pe-aici, peste Izvoare,
să-ţi fiu colindă, ţiteră şi ropot!...
Mă pregăteşte vremea, Alexandre,
să fiu o libelulă pe nasul unui înger,
eden suflând în dalii, în micsandre,
pe cerul gurii Domnului să-i sânger!...
JURNAL DIN NOAPTE [80]
E vremea să închidem panorama asta,
în care s-au sfinţit ghijoagele şi carcaleţii,
în care înfloreşte inocenţa în gunoaie,
în care urlă căpuşarii şi moleţii!...
E vremea să închidem panarama asta,
în care ne strivirăm inspiraţia şi traiul,
în care fată rugăciunea în gunoaie,
în care Linos iscăleşte imnurile cu vătraiul!...
E vremea să închidem coşmelia asta,
în care veacul decorează putregaiul,
în care delirează filomela în gunoaie,
în care Nero şi-a triplat incendiile şi alaiul!...
E vremea să închidem uşa asta,
prin care au intrat toţi orcii în oglindă,
pe care s-au semnat toltecii cu satârul,
prostindu-ne c-o proaspătă colindă!...
E vremea să închidem cărţulia asta,
pe care a sluţit-o Solomon cu bişniţarii,
pe care au bătut-o în piroane policrome
toţi tablagiii, cârtiţele, sifonarii!...
E vremea să închidem scena asta,
pe care dolca Salomeei, faină, se crăceşte,
pe care cizmele îşi etalează timpurie casta,
pe care viitorul hemiplegic o stucheşte!...
E vremea să închidem cina asta,
în care investeşte Domnul câţiva firfirici,
în care veacul şi-a stocat năpasta,
în care în sinistre drăgostoase te dedici!...
E vremea să închidem balamucul asta,
pe care îl prăşiră damblagiii, securiştii,
pe care îl cântară pe ţambalul idiot
bârcarii, butimanii, cabaliştii!...
E vremea să închidem harfele în tuci,
pe care le zgâmşiră găozarii şi năvlegii,
pe care le schimbară în rochiţe de lăptuci
sicarii Moirei, cioflingarii legii.
JURNAL DIN NOAPTE [81]
„Da: mie – celui stins aici – uitare.
Să cadă praful pe scriptura mea.”,
posac strigase levantinul din prinsoare,
muşcat de inimă de-o vidră dintr-o stea.
Da, ascultaţi-vă, pipărcilor, poetul
că s-a smintit în strâmtul nostru adevăr!...
Şi-a făţuit, notaţi!..., cu fiarele duetul
şi-a smuls chiar limba şarpelui din măr.
Da, lepădaţi-vă, gargaragiilor, de mine,
că dimineţile din Patmos mi-aţi urât,
spetindu-vă-n meschine valsuri de feline
să-mi strângeţi îngerii de gât!...
Uitaţi-mă, uitaţi-vă, chiticilor, şi voi,
că veacurile n-au nevoie de această zgură
îmflând plămânii oacheşului calindroi
zgâmşindu-ne eternitatea din făptură!...
Trântiţi-mă la pagina „Şi alţii”, proasta,
pe-acolo unde piticimea odihneşte,
plângându-se c-o săgetează iarăşi coasta
din care Eva scoate bolboroci de peşte.
„Daţi lucrurilor voastre alte nume”,
de care găgăuţul Linos s-ar scârbi, săracul,
pe care le-or broda mogulii pe costume,
când dirijează băşcălia cu pârmacul!...
Da, mie – celui smuls de-aici – iertare!...
Să intre sobolii prin scriitura mea,
să-mi tragă edecarii la uitare,
să-mi scoateţi zilele din duşumea!...
Da, mie – celui ars pe-aici – norocul
mi-aţi chelfănit, făloşilor, la drumul mare!...
De-acum să-mi spargeţi amintirilor gherocul,
frecându-le cu ciuşte şi cu sare!...
Da, mie – celui şters de-aici – uitare!...
Să-mi şiroiască măştile prin ganguri de cărbune,
să-mi cadă vânturile, Doamne, în turbare,
să-mi crape, Maică, stelele în rugăciune!...
JURNAL DIN NOAPTE [83]
Unde-ai citit niţel, pe înserate,
aceste rânduri, Doamne, bosumflate,
de ţi-au băgat în spărieţi
culici, brabeţi şi pitulici, ereţi,
rar cuibărind sub pleoapele-ţi îmflate
de zborul galaxiilor înşurubate,
când infiniturile se pupau în bot,
sub mitra crâncenului nostru feribot,
cu timpul sclivisit, fanariot?!...
„Şi-am fost un «mâţ» cu şaua-n spate,
cu semne de celebritate”,
iubind legendele spirtoase,
cu pandalia gâlgâind în oase,
aidoma şulfe crăcănate,
cu ţâţele obeze, şifonate!...
Unde-ai citit pripit, pe apucate,
aceste rânduri, Doamne, descleiate,
de care se amuză greierii şi licuricii?!...
„Pe und’ fugiră, Sfântă Maică, tiriplicii,
persana Lala, Domozina, temnicerii,
bufonii, Pena Corcoduşa, pivnicerii,
pumnacii, marţafoii, conţopiştii,
sicarii, rudiarii, escapiştii
şi Diotima, Safo, Jeanne Duval,
cănind aroma cramelor şi-a piştii,
cu Sulamita, Abélard şi Buridan,
lăsându-mă pe-o boabă de susan
lung serafim c-o gemă de golan,
proptit în Orion şi-ntr-un condei
ducând în lesă regi şi derbedei
la govie, ţuca-v-aş, la nedei?!...”
Tu, Craioviţă luată în balon,
unde-i studintele François Villon,
de care grase relele s-au plictisit?
Unde-i omătul cel hiclean
în care ţâncii adormiţilor scâncesc?...
Au oasele Luminăţiei Sale
Sir Ţafandache Vel Dincesc?...
Cine-mi sărează comedia la apus?...
Cinul sotirilor de-acum s-a dus!...
Rămas-au blănile şi epitaful
şi vânturi ciungărind scaieţii
pe unde Moloh, Maică, ţi-e zaraful
trăgându-le împărăţiilor perdaful!...
Jucându-se c-un leu şi-o păpădie,
visându-şi ultima-şi pruncie,
azi aţipeşte Domnul,
ciumpăvitul, la chindie!...
ŞTEFAN DINCESCU
