Editura Amphion: iunie 2018

„CULTURA ROMÂNEASCĂ

SAU «TEMPLUL

CU UŞILE DESCHISE SPRE CER»”, 7 IUNIE 2018

GHEORGHE IORGA

(citind din FORUGH FARROKHZÃD)

GHEORGHE IORGA

(citind din SOHRÃB SEPEHRI, Mehrãb)

ŞTEFAN DINCESCU

CÂNTARE DALBULUI PRIBEAG

IN MEMORIAM
VALERIAN DOROGAN

Când ai plecat, Măria Ta, de-acasă

de jalea veştii Prutul s-a pătat,

s-au răspopit icoanele din casă,

în sânge noaptea cinul şi-a-ncleiat.

Când ai plecat, Măria Ta, de-acasă,

noi, calemgiii, cum te-am întristat?

Tăcând ucazul crimelor de rasă

din Estul în coşmaruri desenat?

Când ai plecat, Măria Ta, de-acasă,

poem cosor în răni ţi-a rotunjit?

Vag sufletul în ţurţuri de melasă

ce prost zugrav jelind ni l-a căznit?

Când ai plecat, Măria Ta, de-acasă,

în draci da raiu-n lerfele pioase,

octombrie strigase luceferii la masă,

cald se cocea priveghiul veciilor spirtoase.

Întoarce-te, Măria Ta, colind acasă!

Ieşi-vor fluturii podghiaz la drumul mare?

Când orele ne-au spălăcit ce-ţi pasă?

Clănţăi ne scoate veacul la mulsoare.

Când am să trec foşnind, făeşilor, Cibinul,

voi trage aur Oltul în febra altui Nistru.

Agapia, Soroca, Hobiţa şi Hotinul

vor frăgezi irmoasele dintr-un sinistru.

ŞTEFAN DINCESCU

ANDREIA TAMARA BOGHIU,

prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU,

prof. drd. FLORIN DANIEL DINCĂ.

„«INAMICUL MEU INTIM ESTE VIOARA»:

GEORGE ENESCU”

ANDREIA TAMARA BOGHIU,

prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU,

prof. drd. FLORIN DANIEL DINCĂ.

„«INAMICUL MEU INTIM ESTE VIOARA»:

GEORGE ENESCU”

ANDREIA TAMARA BOGHIU,

prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU,

prof. drd. FLORIN DANIEL DINCĂ.

„«INAMICUL MEU INTIM ESTE VIOARA»:

GEORGE ENESCU”

Prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU,

DESPRE SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL CUCUTENI 5000 REDIVIVUS ŞI VALERIAN DOROGAN, vice-rector al UNIVERSITĂŢII TEHNICE A MOLDOVEI, CHIŞINĂU

ŞTEFAN DINCESCU

VA VENI MOARTEA ŞI VA AVEA OCHII TĂI

Va veni moartea şi va avea ochii tăi -

această moarte ce ne-nsoţeşte
din zori şi până-n noapte, insomniacă,
surdă, ca o veche remuşcare
sau ca o patimă fără noimă. Ochii tăi

un strigăt mut, o tăcere.
Aşa ţi-i vezi în fiece dimineaţă
când de tine însuţi te-ndoieşti
în oglindă. O, scumpă nădejde,
în ziua aceea şti-vom şi noi
că eşti viaţa şi eşti nimicnicia.

Pentru toţi viaţa are o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Asta va fi ca şi cum te-ai lepăda de-o patimă
ca şi cum ai vedea într-o oglindă
ivindu-se un chip de mort
ca şi cum ai asculta buze ferecate.
Vom coborî muţi în abis.

CESARE PAVESE

ELEVI AI COLEGIULUI NAŢIONAL

PEDAGOGIC „ŞTEFAN CEL MARE”, BACĂU

ELEVI AI COLEGIULUI NAŢIONAL

PEDAGOGIC „ŞTEFAN CEL MARE”, BACĂU

ELEVI AI COLEGIULUI NAŢIONAL

PEDAGOGIC „ŞTEFAN CEL MARE”, BACĂU

Prof. drd. FLORIN DANIEL DINCĂ,

ELEVI AI COLEGIULUI NAŢIONAL

PEDAGOGIC „ŞTEFAN CEL MARE”,

BACĂU, ŞTEFAN DINCESCU

„NICOLAE DABIJA:
«TE BLESTEM SĂ RĂMÂI CEA MAI FRUMOASĂ»”

SUNT GRĂDINARUL UNEI SINGURE FLORI...

Sunt grădinarul unei singure flori, –

o plivesc, îi afânez solul la rădăcină,

o stropesc, în amurg şi în zori –

de parcă aş îngriji o întreagă grădină.

Sunt grădinarul unei singure flori,

înmiresmată şi grea de lumine,

şi ştiu – sau mai degrabă visez, deseori –

că ea înfloreşte doar pentru mine.

Sunt grădinarul unei singure flori

şi simt – în evii mai săraci sau mai bogaţi –

în jurul ei, cum se învârt sute de sori

lăsându-se de ea străluminaţi.

NICOLAE DABIJA

DESPĂRŢIRI

Pleacă. Aici se-ncheie şi-a noastră poveste,

Ia-ţi oglinzile, pieptenii, veşmintele.

Ia şi lumina din ferestre.

Ia şi cuvintele.

Afară s-a făcut ziuă albă demult.

Plopii se uită pe geam, să ne vadă.

Pleacă. Şi lasă-mă singur, s-ascult

cum odăile se umplu cu zăpadă.

Nu uita foaia din calendar să o rupi.

Pleacă. Şi lasă-mă-n ora care se sfarmă

s-adorm ca vânătorul între lupi

ce nu mai are glonţ în armă.

NICOLAE DABIJA

TOCMAI ACUM...

Până la o vreme iubeau numai alţii

le citeam scrisorile lor prin ziare

şi pufneam în râs

de-atâta prostie şi-atâta candoare.

Până la o vreme greşeau numai alţii

şi mă revoltam de toate erorile lor:

cum naiba, mă-ntrebam, vor unii să zboare

fără să aibă aripi pentru zbor?!

Până la o vreme mureau numai alţii,

numai altora li se-ntâmpla să şi moară...

În ziare, treceam nepăsător peste numele lor

aşa cum trecură trăsurile care-i călcară...

De-o vreme, însă, simt moartea dându-mi târcoale

pe unde tac ierburi sau vuiesc plopii, înalţii –

tocmai acum, tocmai acum când iubesc şi eu

şi zbor cel mai sus decât alţii.

NICOLAE DABIJA

BLESTEM

Te blestem să rămâi cea mai frumoasă –

cum e gelos pe mine Dumnezeu

că ştiu când ieşi şi ştiu când intri-n casă –

şi numai eu să te iubesc... Doar eu!

Gelos pe iarbă şi gelos pe vânt,

gelos pe raza ce se scutură din stea

şi leagă cerurile de pământ –

te blestem să rămâi numai a mea.

Şi-n vremea care trece, care vine

pe tine cea cum alta nu-i sub soare

să mă iubeşti – te blestem – doar pe mine

şi de acest blestem să n-ai scăpare.

NICOLAE DABIJA

IEŞIRE LA MARE

Ce să fac, Doamne, c-un cer care prinde singur să zboare

şi n-am, ca să-l populez, măcar câteva vrăbii?!

Ce să fac, Doamne, cu-atâtea corăbii

când nu mai am ieşire la mare?!

Se întâmplă de-acum lucruri stranii şi amare –

cum săritorii, din faşe-ncă, strigă toţi: „hopa!“ –

în această bucăţică de Asie, lăţită peste Europa,

unde amiralii nu au nevoie de mare.

Că n-or urca mai mult pe râu, decât cu visul –

cel care-a fost o dată să-i încapă –

înstrăinaţii peşti, îi simt plângând sub apă,

cu lacrimile lor sporind abisul.

NICOLAE DABIJA

BISERICI FULGERATE...

Biserici fulgerate pe coame de deal

peste care ninsoarea de câteva secole

tot cade şi cade,

ca să acopere plecarea lui Dumnezeu

către alte balade.

Ce trist e omul care nu are

o ogradă a lui

peste care un măr cu fructe grele

ramii şi-i frânge,

dar cel mai trist e omul

cu multe patrii,

care nu are un loc

în care să poată plânge.

NICOLAE DABIJA

AMINTIRE DESPRE CETATEA CHILIA

Veacul acela îl năpădiră ciulinii şi scaieţii.

Şi eu eram o piatră din zidul cetăţii.

Eram martor la venirea slavilor,

la plecarea hunilor

şi la înfloritul alunilor.

Dumnezeu, cum călca pe nori ca pe punţi,

călătorind dinspre şes către munţi,

nu se-arăta la lumea cea săracă,

ci pietrelor care ştiau să tacă.

Luceferii s-au îngropat adânc în pământ,

şi nici stejarii de-atunci, nu mai sunt;

doar zările când vor să intre în Cetate

găsesc întruna porţile-ncuiate.

NICOLAE DABIJA

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI COLEGIULUI TEHNIC DE COMUNICAŢII

„NICOLAE VASILESCU-KARPEN”, BACĂU

ANDREIA TAMARA BOGHIU,

ŞTEFAN DINCESCU,

ELEVI AI COLEGIULUI TEHNIC DE COMUNICAŢII

„NICOLAE VASILESCU-KARPEN”, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI COLEGIULUI
TEHNIC DE COMUNICAŢII
„NICOLAE VASILESCU-KARPEN”,
BACĂU, prof. CAMELIA ELENA CIORCILĂ,
prof. MIHAELA MORARU

„GRIGORE VIERU: «SUFLET SUNĂ, GÂND SE VEDE»”

NOPŢILE MAMEI

Te chinuie nesomnul,

Durerea în oase.

Ai aprinde lumina

Şi-ai coase.

Dar dorm

Doamna şi domnul.

Un glas tămăduitor

Te cheamă

În sat

Lângă grijile humii.

İeşi la balcon cu teamă

Ca la marginea lumii.

Aduni până-n zori,

În pârg,

Spice de nehodină.

Lumini pe târg:

Mirişte străină.

GRIGORE VIERU

ACASĂ

Toamnă târzie

la noi la Lipcani,

rece ca sfecla de zahăr.

Mă trezesc dimineaţa

cu toate lăicerele casei pe mine,

ostenit de greul lor colorat.

«Mă temeam să nu-ţi fie frig»,

zice mama.

Vin rudele să mă vadă,

vorbesc în şoaptă afară

ca la priveghi,

să nu-mi tulbure somnul

şi ţistuiesc pe cei mici

să fie cuminţi.

Mă aplec să le sărut mâna,

ele şi-o zmulg îndărăt.

«Nu trebuie…» –

ruşinându-se de pământul

de sub unghii şi din

crăpăturile degetelor.

O, neamule, tu,

adunat grămăjoară,

ai putea să încapi

într-o singură icoană!

GRIGORE VIERU

MI-I DOR

Nu-mi ajung ochii să te plâng.

Nici cuvinte nu-mi ajung.

Drumul meu sub cer e scurt,

Drumul tău în pământ e lung.

Mă doare căsuţa,

Grădina ta verde,

Toate

Câte-au rămas fără tine

Mă dor.

Nu-mi mai e dor de nimic, mamă,

Numai de tine mi-i dor.

GRIGORE VIERU

DE UNDE

De unde ştii, mamă,

Cum arătai tânără,

Când nu ţi-ai întipărit

Pe nicio poză chipul;

Că nu te-ai uitat

În oglindă nicicând;

Când apa

Peste care te aplecai

Era plină mereu de cămăşi;

Când a zilei oglindă

Zăcea bucăţi la pământ

Sub furtuna de foc

A războiului;

Când pe ochii copiilor tăi

Scrumul secetei se aşterne,

Umbrele foamei;

Când geamul

La care-aşteptai

Era, mamă, cernit

De jalea ochilor tăi,

De singurătate.

GRIGORE VIERU

MICĂ BALADĂ

Pe mine

mă iubeau toate femeile.

Mă simţeam puternic şi sigur.

Ca Meşterul Manole

am cutezat

să ridic o construcţie

care să dăinuie veşnic.

Am început lucrul

şi le-am chemat la mine

pe toate:

pe Maria, pe Ana,

pe Alexandra, pe İoana…

Care va ajunge întâi,

pe-aceea-n perete o voi zidi.

Dar din toate femeile

a venit una singură:

Mama.

– Tu nu m-ai strigat,

fiule?!

GRIGORE VIERU

NU AM

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc

Cum te blestemă unii, vreau să zic,

La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ar muri?!

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc.

Vei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă–

Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii.

GRIGORE VIERU

MORŢII SUNT

Morţii sunt

Ca nişte copii.

Trebuie să-i strigi

Seara acasă.

Să-i scalzi

Înainte de somn.

Să le închizi ochii,

Să le săruţi fruntea.

Trebuie să veghezi

Să nu cadă

Din leagănul de lut.

Lăsaţi morţii

Să doarmă în pace

Lângă roza cea albă-a

Izvorului,

Sub cerul de frunze

Al pomului.

Morţii sunt

Ca nişte copii

Şi fiecare

Îşi are morţii lui.

GRIGORE VIERU


ŞTEFAN DINCESCU, PĂRINŢI ŞI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

MEMBRII CENACLULUI LITERAR

„NICOLAE DABIJA” , BACĂU

MEMBRII CENACLULUI LITERAR

„NICOLAE DABIJA” , BACĂU

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE

„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE

„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

PĂRINŢI ŞI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE

„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,

PĂRINŢI ŞI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE

„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU,
ANDREIA TAMARA BOGHIU

PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU

PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU, NICOLAE MIHAI

ŞTEFAN DINCESCU, GHEORGHE IORGA,

„«EXCELENŢELE» TRADUCĂTORULUI DE CURSĂ LUNGĂ”

ŞTEFAN DINCESCU, GHEORGHE IORGA,

FOŞTI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE
„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

FOŞTI ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU, FOŞTI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,
ANDREIA TAMARA BOGHIU, GHEORGHE IORGA

„CULTURA ROMÂNEASCĂ SAU «TEMPLUL

CU UŞILE DESCHISE SPRE CER»”, 7 IUNIE 2018

„CULTURA ROMÂNEASCĂ SAU «TEMPLUL

CU UŞILE DESCHISE SPRE CER»”, 7 IUNIE 2018

ŞTEFAN DINCESCU, prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU – DESPRE SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL CUCUTENI 5000 REDIVIVUS ŞI VALERIAN DOROGAN, vice-rector al UNIVERSITĂŢII TEHNICE A MOLDOVEI, CHIŞINĂU

FOŞTI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE
„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU


ŞTEFAN DINCESCU, prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU

ANDREIA TAMARA BOGHIU, ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE „OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

ŞTEFAN DINCESCU,
prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU

Prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU,

FOŞTI ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE
„OCTAVIAN VOICU”, BACĂU

„CULTURA ROMÂNEASCĂ SAU «TEMPLUL

CU UŞILE DESCHISE SPRE CER»”, 7 IUNIE 2018,

prof. drd. FLORIN DANIEL DINCĂ

„CULTURA ROMÂNEASCĂ SAU «TEMPLUL

CU UŞILE DESCHISE SPRE CER»”, 7 IUNIE 2018,

prof. drd. FLORIN DANIEL DINCĂ

ŞTEFAN DINCESCU, ANDREIA TAMARA BOGHIU

ŞTEFAN DINCESCU

RĂMÂNEŢI CU BINE!

Şi acum, rămâneţi cu bine!

Vreau să-mi uraţi drum bun, fraţii mei.

Vă mulţumesc, adânc înclinându-mă.

Iată, am lăsat cheile în uşă.
Renunţ la orice drept asupra casei mele.
Dăruiţi-mi însă câteva vorbe bune.
Multă vreme am fost prieteni

şi eu am primit de la voi
mai mult decât am putut să vă dăruiesc.

Acum ziua sfârşeşte.

S-a consumat lampa care a luminat
colţul meu de umbră.

O chemare mi-a sosit
şi sunt gata pentru călătorie.

RABINDRANATH TÃGORE