Şcoala ALTFEL –
Să ştii mai multe, să fii mai bun!
Şcoala Gimnazială „Octavian Voicu”, Bacău
LUNI, 7 APRILIE 2014
„GRIGORE VIERU: «RĂDĂCINA DE FOC»“
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
MOARTEA LUI VIERU
Spitalul de Urgenţă s-a trezit
Spitalul de Urgenţă s-a trezit
şi-i bântuit de-o veste tot mai grea:
Vieru zace, undeva, strivit,
căci s-a găsit şi pentru dânsul o şosea.
E scos Poetul, pe fragmente, dintre şine…
,,Sunteţi Vieru?“
,,Da…“
,,Şi ce vă doare? “
,,Doar Basarabia…
Ea… suferă mai tare…
Pe ea salvaţi-o-ntâi,
şi-apoi pe mine…“
I-i sângele cu fiare-amestecat
ca Prutul lui cu sârmă ucigaşă:
,,Unde vă doare cel mai mult? “
,,Nu sub cămaşă…
Ci Neamul meu… că-i… cel mai
dezbinat.
,,Lui –
medici voi, cu harul vostru sfânt! –
scos de sub roţi ca de pe răstignire,
mai daţi-i viaţă, ca să mai respire
şi să mai scrie încă-un ,,Legământ“.
Viaţa
încet
din trupul lui
se scurge,
la el Spitalului i-i greu s-ajungă,
şi Prutul tot
e-o lacrimă
prelungă
pe faţa Europei care curge…
Şi, ca-n povestea cea cu lupi şi iezi,
singurătatea s-a făcut mai mare…
Iar ţara seamănă cu-o lumânare
ce pâlpâie uitată în zăpezi…
Cu mersul lui, tăcut, de heruvim
el s-a-nălţat la Ceruri: şi învie.
Şi numai noi, rămaşi în străinie,
nici nu ne naştem şi nici nu murim...
NICOLAE DABIJA (18
ianuarie 2009)
FĂPTURA MAMEI
Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.
GRIGORE VIERU
IZVORUL
MAMEI
Pe izvor cu val de verde
Suflet sună, gând se
vede.
Tot ce-i veşnic şi frumos,
Ce-i frumos, e domnesc os!
Pe izvor cu val de bine
Doină creşte, dor tot vine.
Tot ce-i dor e neuşor,
Chiar de cântă pe izvor!
Tot ce-i veşnic şi frumos,
Ce-i frumos, e domnesc os!
Pe izvor cu val de bine
Doină creşte, dor tot vine.
Tot ce-i dor e neuşor,
Chiar de cântă pe izvor!
GRIGORE VIERU
SPRE CHIPUL TĂU
Departe nu alerg ca
râul,
Căci cine uită se
destramă.
Cu roua spicului sub pleoape
Mă-ntorc spre ce mi-e sfânt şi-aproape:
Spre chipul tău de aur, mamă,
Şi-mi curge sufletul ca grâul.
Cu roua spicului sub pleoape
Mă-ntorc spre ce mi-e sfânt şi-aproape:
Spre chipul tău de aur, mamă,
Şi-mi curge sufletul ca grâul.
GRIGORE VIERU
VÂNTU-N CARE ZBOR
Vântu-n
care zbor, vânt cald,
Încă n-a venit.
Apa-n care eu mă scald
Încă n-a venit.
Cântu-n care-mbătrânesc
Încă n-a venit.
Sufletul care-l iubesc
Încă n-a venit.
Apa-n care eu mă scald
Încă n-a venit.
Cântu-n care-mbătrânesc
Încă n-a venit.
Sufletul care-l iubesc
Încă n-a venit.
GRIGORE VIERU
UNDE FUGI TU, VALULE?
– Unde fugi tu, valule?
– Către mare, malule!
– Unde urci tu, pomule?
– Către soare, omule!
– Ce aştepţi tu, pragule?
– Tot pe tine, dragule!
– Mulţumesc, prăguţule!
– Sărut picioruţele!
– Unde urci tu, pomule?
– Către soare, omule!
– Ce aştepţi tu, pragule?
– Tot pe tine, dragule!
– Mulţumesc, prăguţule!
– Sărut picioruţele!
GRIGORE VIERU
ÎNCHINARE LA
CÂNTECUL POPULAR
– Dealule, domn dreptule,
Mare înţeleptule!
Aur legănând în pai,
Frică tu de hoţi nu ai?!
– Rupe-mi-s-ar inima
Nu că hoţii m-ar fura,
Dar că hoţii m-ar ara
Şi tot ei m-ar semăna!
– Dealule cu poamele
Şi cu sfinte mamele,
Cu izvoarele ce-adânci
Ne-au scris numele pe stânci.
Aur legănând în pai,
Frică tu de hoţi nu ai?!
– Rupe-mi-s-ar inima
Nu că hoţii m-ar fura,
Dar că hoţii m-ar ara
Şi tot ei m-ar semăna!
– Dealule cu poamele
Şi cu sfinte mamele,
Cu izvoarele ce-adânci
Ne-au scris numele pe stânci.
GRIGORE VIERU
ALT COR AL INVALIZILOR DE RĂZBOI
Lăsaţi, oameni buni,
Lăsaţi, oameni buni,
Nu ne mai lăudaţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Picioarele noastre –
Obosim să alergăm
Cu picoarele voastre
Tinere.
Nu ne mai mângâiaţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Braţele noastre –
Nu mai putem îmbrăţişa femeia
Cu braţele voastre
Fericite.
Nu ne mai plângeţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Ochii noştri -
Nu mai putem vedea
Cu ochii voştri
Înlăcrimaţi!
Înapoiaţi-ne mai bine
Picioarele noastre –
Obosim să alergăm
Cu picoarele voastre
Tinere.
Nu ne mai mângâiaţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Braţele noastre –
Nu mai putem îmbrăţişa femeia
Cu braţele voastre
Fericite.
Nu ne mai plângeţi atât!
Înapoiaţi-ne mai bine
Ochii noştri -
Nu mai putem vedea
Cu ochii voştri
Înlăcrimaţi!
GRIGORE VIERU
 |
| ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
 |
| ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
DE UNDE
De unde
ştii, mamă,
Cum
arătai tânără,
Când nu ţi-ai întipărit
Pe nicio poză chipul;
Că nu te-ai uitat
În oglindă nicicând;
Când apa
Peste care te aplecai
Era plină mereu de cămăşi;
Când a zilei oglindă
Zăcea bucăţi la pământ
Sub furtuna de foc
A războiului;
Când pe ochii copiilor tăi
Scrumul secetei se aşterne,
Umbrele foamei;
Când geamul
La care-aşteptai
Era, mamă, cernit
De jalea ochilor tăi,
De singurătate.
Când nu ţi-ai întipărit
Pe nicio poză chipul;
Că nu te-ai uitat
În oglindă nicicând;
Când apa
Peste care te aplecai
Era plină mereu de cămăşi;
Când a zilei oglindă
Zăcea bucăţi la pământ
Sub furtuna de foc
A războiului;
Când pe ochii copiilor tăi
Scrumul secetei se aşterne,
Umbrele foamei;
Când geamul
La care-aşteptai
Era, mamă, cernit
De jalea ochilor tăi,
De singurătate.
GRIGORE VIERU
IARTĂ-MĂ…
Iartă-mă, Doamne,
că-ţi hulesc pâinea…
Dar orice pită
e o gură fără cuvânt.
Nu te mai pot vedea
de atâta fum
în care pâini se coc!
De ce nu ne-ai dat
altceva-n loc?
De pildă, raza de soare,
pe ea să o ronţăi blând,
iar cine îşi doarme ziua,
să rămâie flămând.
Stăpâne,
mi-i gura pecetluită
c-o pâine.
GRIGORE VIERU
DE CE-AI DAT, DOAMNE?!
Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
GRIGORE VIERU
CÂNTEC POPULAR
Când pe
lume-am apărut
La o margine de Prut,
Lângă râul pătimit,
O străină m-a răpit
Şi astfel mă legăna:
„Nani, nani, nani-na,
Peste Prut trăiesc jandarmi,
Să creşti mare, să îi sfarmi!
Peste Prut trăiesc potăi,
Iar nu frăţiorii tăi!
De-or striga: «române drag»,
Pune mâna pe ciomag,
De-ai să-i vezi cântând de dor,
Pune mâna pe topor!
De ţi-or spune că ţi-s fraţi
Să nu-i laşi nespintecaţi!”
Copil prost, copil furat,
Frate, rău te-am supărat!
Dar eu nicio vină n-am,
Fost-am despărţit de neam
Şi chiar Domnul Cel de Sus
A tăcut şi nu mi-a spus
Care e măicuţa mea
Şi nici maica spusu-mi-a.
GRIGORE VIERU
DOINA
Ceva se-ntâmplă azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.
Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteşte rea.
Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit!
Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit!
Din pâine iau, să pot zbura,
Cât de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt şi judecat
Că, trândăvind, m-am îmbuibat.
Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit!
Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
În braţe cu mormântul meu.
Şi nu ştiu unde să-l mai pun
Să am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu ştiu, iată, în chinul meu,
De-am mai trăit!
Vesteşte-L, mamă, pe Dumnezeu
Că am murit!
GRIGORE VIERU
